Soliloc

de copilă
mă joc în pletele poeților
răsfir metafore
dansând ca fluturi beți de miresme
strecor mâna în sânul lor
o fac doar o clipă
căuș verbului
ferecat în suspin
averea lor
acest chin
al rostirii curate
visat izvor de apă vie
pun degetul pe dor, pe stelele care îmi cad în poală

azi amfora mitică-i goală de sensuri și har
dar ei
nici n-au habar


de la un timp am învațat să desenez în cărbune
și pot acum
să spun lucrurilor pe nume

ca de pildă moartea culorilor călcate de soldați
în picioare
e cenușă
pe pământ și pe soare


nici poeților nici filosofilor nu le mai pasă
Dumnezeu
biet cerșetor fără casă

alerg după frumos cu plasa de fluturi spartă
mă plimb în sus și-n jos
prin lume durerea nu iese pe gură
adevărul în artă


în ochi lumina sapă o crăpătură