pensulă și tuș -
doi cocostârci încă uzi
răsar din baltă
urme de tuș -
din foaia de orez
iese panda
cana cu brebenei -
în geam încremenite
flori de gheață
”Casablanca” -
doar bunica lăcrimând
pe ascuns
frunze și glod -
pe rufele de pe sfoară
fulguiește rar
răsuflă glodul -
sub neaua proaspătă
o brândușă
vânt în nădragi -
pe frânghia cu gheață
acrobație
se crapă gheața -
derutând o rățușcă
guvizii





